Salt la conținut

Clădiri verzi

Una dintre cele mai sustenabile clădiri de birouri din lume, certificată la nivel internațional, se află în București. Globalworth Square.

Energia, deșeurile și consumul de apă sunt principalele aspecte care fac o clădire să fie mai poluantă decât alta.

În această clădire există un sistem geotermal, pompe de căldură, depozite de gheață, care ajută la răcire și încălzire.

Apa cu care se spală pe mâni angajații este reciclată și refolosită la toalete.

Apa de ploaie este colectată și cu ea se udă iarba.

Iar deșeurile sunt cântărite pentru fiecare client în parte, pentru a-i determina să recicleze mai mult. Ceea ce a și funcționat.

Toate aceste măsuri duc la un consum redus de energie, de apă și de deșeuri menajere. Iar asta ar trebui să se întâmple în orice clădire din România, de birouri sau rezidențială.

Până în 2050, toate clădirile din Europa trebuie să ajungă la zero emisii de carbon. Și pentru că România nu a transpus la timp această directivă europeană în lege, suntem deja în procedură de infringement.

Dincolo de obligații, astfel de măsuri duc la o reducere a costurilor.

Urmăriți episodul 18 din proiectul A doua viață. Modele de economie circulară, realizat de Asociația Soluții Sustenabile cu sprijinul Stratos.

Întrebări frecvente